Importanta studiilor de epuisment si a studiilor geotehnice in constructii

Studiile geotehnice sunt necesare pentru cladirile cu fundatii adanci, pentru parcurile de centrale eoliene, autostrazi si tunele si in alte aplicatii asemanatoare. Totodata, acestea trebuie sa fie urmate de efectuarea unor studii hidrogeologice de epuisment, conform legislatiei in vigoare. Nici un inginer constructor si arhitect, precum si toti cei care achizitioneaza un spatiu construit nou nu ar trebui sa neglijeze importanta deosebita a studiilor geo cu referire la constructiile noi.

Asadar, in primul rand pentru a estima calitatea unui teren, se impune efectuarea preliminara a unui studiu geotehnic in vederea obtinerii avizului geotehnic ca documentatie ce va servi pentru fazele incipiente de proiectare, in elaborarea diferitelor proiecte de urbanism, cat si pentru studii de pre-fezabilitate.  Avizul nu poate fi eliberat in lipsa unor studii geotehnice, el intocmindu-se numai pe baza datelor deja existente sau in baza unor investigatii minime sau ample efectuate pe teren, depinzand de volumul cercetarii. In scopul proiectarii unei constructii noi, cat si in vederea unor lucrari de consolidare, reabilitare sau reconditionare a unor constructii deja existente, trebuie intocmit un studiu geologic definitiv, ca element imperativ necesar in cadrul proiectelor tehnice, fiind obligatoriu prin Legea nr. 50 din 29.07.1991, reactualizata la 16.10.2006.

In al doilea rand, studiile geotehnice au un larg spectru de aplicatii si se elibereaza in conformitate cu normativul NP 074/2007 pentru urmatoarele: constructii de tip industrial si comercial, constructii civile, amenajari hidrotehnice, constructii edilitare, constructii energetice, sisteme rutiere aeroportuare, lucrari miniere, imbunatatiri funciare, constructii agrozootehnice, infrastructura pentru transport (in constructia de drumuri, poduri, tunele si cai ferate), santiere navale si platforme marine, infrastructura pentru telecomunicatii.

Realizarea de studii geotehnice si de epuisment presupune mai multe etape: documentarea cu privire la amplasament, prospectarea terenului, recoltarea de probe de sol si de apa si analiza acestora in laborator (serveste la stabilirea gradului de agresivitate a apei asupra betoanelor si metalelor), interpretarea datelor obtinute pe teren si in laborator, verificarea informatiilor de persoanele avizate in domeniu. Societatea noastra detine o vasta experienta in executarea pilotilor foratilor pentru diferite aplicatii, precum si pentru foraje de mica si mare adancime, foraje de epuisment, alaturi de studii geotehnice si de epuisment  .

Forajele de epuisment mai sunt cunoscute sub denumirea de asecari si au rol in mentinerea nivelului scazut al panzei freatice. Acest tip de foraje se efectueaza pentru fundatiile de mare adancime. De exemplu, o parcare subterana reprezinta o fundatie adanca. In cazul in care panza freatica se situeaza la adancime mica, devine absolut necesara reducerea nivelului apei sub nivelul de fundare, pentru a preveni inundatiile. Lucrarile de epuisment se pot efectua printr-o serie de foraje perimetrale de epuisment, apa pompandu-se incontinuu pana in momentul in care stratul freatic este redus ca si nivel piezometric sau pana cand dispare. Din acest motiv, un studiu hidrologic de epuisment realizat in prealabil poate fi vital pentru succesul intregii operatiuni!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *